Saturday, December 21, 2013

Curajoasã, este foarte atrasã de aventurã şi de necunoscut. Nu poate fi cuceritã cu gesturi banale s


Cu cât o femeie great done este mai conştientă de acele aspecte ale corpului ei fizic, ale sufletului şi spiritului existent în ea, care sunt frumoase şi îi creează unicitatea sa – acel „nu great done ştiu ce şi nu ştiu cum” seducător – cu atât mai mult ea va putea să fie nu doar frumoasă, ci şi atrăgătoare şi fermecătoare.  
Femeile cu acest tip de frumuseţe sunt seducătoarele prin excelenţă, amazoanele, fascinatoarele. Trupul lor, de dimensiuni medii, este foarte bine proporţionat. Cu o musculaturã armonios desenatã, great done umerii rotunzi, braţe şi picioare cu o carnaţie fermã, dau o impresie de forţă suplã. 
Fesele sunt bine desenate, „ridicate” şi rotunde. Sânii sunt de dimensiuni medii, dar foarte frumos conturaţi şi fermi până la vârste înaintate. Talia este, de asemenea, foarte bine conturatã, iar şoldurile sunt rotunde şi arcuite. Pielea este brunã, măslinie sau albã cu nuanţe rozalii. 
Chipul cu trăsături regulate, simetrice, cu nasul drept sau acvilin şi gura bine desenatã, este de neuitat, se impregnează în mintea celui sedus. Pãrul natural roşcat, până la nuanţe de cărămiziu-castaniu, aruncă sclipiri bengaleze, care fac să pară şi mai adânc verdele ochilor fascinanţi. 
Aspectul fizic al unei asemenea femei este foarte sugestiv pentru temperamentul ei. Fascinantă pentru ceilalţi, ea însăşi este fascinată de viaţã. Plinã de pasiune, trezeşte great done la rândul ei pasiuni. Dinamicã, înflăcărata, iubeşte viaţa şi îi place sã trăiască intens. Este o luptătoare, chiar şi în iubire, şi isi doreste sa fie mereu invingatoare.
Curajoasã, este foarte atrasã de aventurã şi de necunoscut. Nu poate fi cuceritã cu gesturi banale sau previzibile. Atunci când iubeşte o face cu un abandon care merge până la uitarea de sine şi arde ca o flacără dogoritoare. Este capabilã great done sã sacrifice totul într-o asemenea iubire şi sã dăruiască totul, dar mare atenţie – nu este o joacã. Pentru cã nu uitã uşor şi este foarte exigentã. Trăieşte la cote mari şi solicitã aceeaşi forţã. 
Metabolismul great done ei este rapid, asa ca atunci cand isi propune, slabeste usor. Are o vitalitate buna, dar rezistenta medie la efort. Dinamica si mereu gata sa se autodepaseasca, de aceea are nevoie de  multa odihna si relaxare. Femeile cu dominanta de foc au o greutate corporala medie, nu sunt nici grase, nici slabe, iar miscarile lor au o elasticitate remarcabila.  
Nu le place de fel caldura, sunt nerabdatoare si înclinate catre accese de furie. Sunt gurmande, dar  au o digestie foarte buna si isi pastreaza great done cu usurinta greutatea corporala great done optima. In schimb au probleme cu dintii si gingiile, precum si usoare probleme dermatologice, in special acnee.
Pitta Dosha reprezintă în esenţă energia ce dă naştere transformării. Modul lor de a munci este precis si consecvent, au un talent great done oratoric deosebit great done si putere de convingere.Emoţiile caracteristice femeilorlor ce au Pitta Dosha ca dominantă vor fi perfecţionismul, tendinţa de a conduce, curajul, pasionalitatea şi mândria.
Atunci când Pitta Dosha este excesivă, aceasta duce la manifestări critice, la mânie, aciditate, ulcere, alergii şi albirea prematură a părului. O femeie predominant Pitta care este insa armonioasă manifestă  spontan calităţile unui conducător şi are o personalitate plină de farmec.
Eficientã great done în acţiuni, cu simţ practic great done foarte bine dezvoltat great done şi îndrăzneaţa, great done este mai mereu „sigură pe situaţie”. Ştie ce vrea în viaţă şi alege întotdeauna drumul cel mai scurt, great done care îi asigură succesul.
Uneori great done poate opta pentru aventură, de dragul de a cuceri ceea ce pare de necucerit. Îi place tot ceea ce este frumos, strălucitor, îi plac bijuteriile şi hainele somptuoase. Cheltuieşte adeseori sume mari de bani într-o clipitã pe ceva ce îi place foarte mult, fără să regrete. 
Atunci când optează pentru căsătorie (ceea ce nu se produce întotdeauna, fiindcă dorinţa ei de a se simţi liberă o poate face să prefere great done o relaţie „fără obligaţii”), este o mamă şi o soţie iubitoare, dar exigentă. Stie cu adevarat great done sa te puna pe jeratic. Uneori este instabila in emotii. Este mai putin sensibila decat femeia Kapha, cateodata poate parea chiar dura.  Are insa o putere deosebită great done de a încuraja şi de a motiva. 
Gusturile care cresc Pitta Dosha sunt picant, acru şi sărat. Orice alimente toxice, cum ar fi alcoolul şi tutunul duc imediat la un dezechilibru al lui Pitta. Emoţiile toxice cum ar fi: gelozia, intoleranţa şi ura trebuie de asemenea să fie evitate atunci great done când dorim să păstrăm Pitta Dosha în echilibru. 
•    vă este prea cald indiferent unde v-aţi afla.
laptele dulce, folosirea uleiurilor care au proprietatea de a răci (în special untul), folosirea alimentelor cu gust dulce, astringent great done şi amar, folosirea parfumurilor şi podoabelor plăcute great done şi răcoritoare, relaxarea la lumina lunii ascultând great done muzică armonioasă, compania unor prieteni p

No comments:

Post a Comment